Activitatea muzicală face parte din serviciul religios. Prin ea lăudăm şi preamărim pe Dumnezeu şi totodată ea deschide inima ascultătorilor pentru primirea Cuvântului Sfânt. Muzica este o invitaţie, o chemare la închinare înaintea lui Dumnezeu.
Formațiile muzicale au fost şi sunt implicate în lucrarea de misiune, în bisericile din jurul bocșei, de asemenea participă la evenghelizări şi în alte localităţi. Misiunile corului mixt, al fanfarei și al orchestrei şi-au atins scopul de a-L lăuda pe Domnul prin cânt şi de a mişca inimile celor ce-l ascultă, ajutând astfel înfăptuirea lucrării de raspândire a evangheliei.
Apostolul Pavel vorbeşte despre închinare şi slujire ca un mod de viaţă, când se adresează credincioşilor din Roma:
,,Vă îndemn, deci fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu să aduceţi trupurile voastre ca o jertfa vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească"
Romani 12:1
A te închina şi a sluji lui Dumnezeu înseamnă a-I atribui, Lui vrednicia supremă, pentru ca doar El este vrednic. Slujirea în această lucrare înseamnă răspunsul credinciosului cu toata fiinta lui, minte, emoţii, voinţa şi trup la tot ceea ce Dumnezeu este, spune si face.
,, Tot ce are suflare sa laude pe Domnul ! Laudati pe Domnul !" - Psalmul 150:6